ah, stresul, ha

a inceput sesiunea la marele fix, tocmai acum cand corpul si mintea sunt amortite in proportie de 90%. cursurile imi par niste prospecte ale unor medicamente pe care n-am chef sa le inghit. si daca nu vreau sa le beau cu ceai si cafea, la ce bun sa aflu rolul lor? oricum mi-ar sta in gat.

si totusi ma straduiesc sa le indes in cap, sa silabisesc cuvintele pana ragusesc, pana adorm, pana ma deprim suficient de mult incat sa nu mai vreau sa fac chiar nimic.

azi m-am trezit cu o bila de 400 de pagini legata de glezna stanga. m-am tarat sa-mi fac cafea si sa apas pe tot felul de butoane care scot sunete ciudate. play. play. play and stop. stop. stop.rewind.

azi m-am trezit aproape trista, dar fara vreun motiv. aproape atat de trista incat daca as fi fost barbat mi-as fi lasat barba. barba de aia de barbat trist sau gay indragostit de bucurenci. cam atat de barba si cam tot atat de trista.

dar pentru ca nu sunt. nu sunt cu adevarat trista si nu sunt cu adevarat un barbat, nu inca, dau play la o piesa chiar simpatica.