Uite-o, dom`le! Insfarsit am gasit-o. Piesa asta e intr-un mix pe care il ascult de cateva luni & pe care am uitat de unde l-am luat.
Na poftim o piesa frumoasa.
Bai, am gasit o colectie de radiouri vechi de pe vremea lu` Cola Cao. Tin minte ca pe la 4-5 ani ma trezeam la 5 dimineata, odata cu tata. Ma duceam in bucatarie si stateam pe bancheta, in culcusul facut din geaca lui. Ma cuibaream acolo si asteptam sa se barbiereasca, sa-si faca exercitiile de dimineata & sa imi faca niste cacao cu lapte. Cand era gata, faceam schimb, eu ii dadeam geaca incalzita, iar el imi dadea cana cu cacao cu lapte. Toate astea in timp ce ascultam radioul ala mic, acoperit cu un soi de carcasa maro, radio, care a fost inlocuit cu unul gri atunci cand am implinit 7 ani si mi-am schimbat obiceiurile matinale.
Ascultam foarte atenta vocile si incercam sa inteleg cam cum functioneaza dracia care ii facea pe parintii mei sa ma intrerupa din vorbit la ore fixe.
Pe atunci vocea lui Florian Pitis mi se parea cea mai frumoasa voce din lume, da` nu intelegeam ce canta si il puneam pe tatal meu sa imi explice cuvintele pe care nu puteam sale asociez cu un obiect. De exemplu tramvai..noi nu aveam asa ceva in Satu Mare..
Ce e fain e ca am prins vremurile in care se faceau emisiuni de pe casete, da` tocmai le ratasem pe alea cu pick-up-uri & scartait de placi.
Oh well, uite o colectie de radiouri
Zilele astea am stat la povesti cu o prietena. Ne-am socotit cele mai recente momentele de slabiciune, care au culminat cu plansete. Mi-a povestit de nu stiu ce serial foarte frumos construit, care te zguduie pana in adancul stomacului si te face sa plangi ca un copil de gradinita. Eliberator as zice.
Dar te rog, sa nu punem la socoteala stirea cu Michael.
Ieri in crasma, un tip care a incercat sa imi afle numarul de telefon m-a intrebat ce trebuie sa faca pentru a-i spune cum ma cheama.
Vreau sa plangi!
Dar am plans cand am aflat de Michael.
Splendid!
Reveind, eu am spus ca plang cand ma uit la CNN. E mai hardcore decat orice drama, tragedie ori serial cu ochi umezi. CNN ruleaza cel mai infricosator film, cea mai emotionanta poveste si prezinta cea mai dementa lume in care poti trai. In ficare zi, pe CNN se da live sinuciderea omenirii. O fi sunand patetic, dar mi se pare ingrozitor de trist.
Ideea e ca nici nu primesti doza de optimism, care sa te faca sa speri ca exista si lucruri frumoase. Esti mic, esti mic si sa iti intre bine in cap lucrul asta!
Cele mai imbecile stiri sunt alea care incep cu Statisticile arata ca.. Adica esti prezentat ca un 0.00001 dintr-o groaza de oameni; vointa ta este atat de miscorata, incat incremenesti in fata televizorului. Ding! Dong!Pauza publicitara si iti mai e varata in creier o carte a carei titlu incepe cu 10 pasi pentru a, 11 sfaturi pentru a deveni un om cu adevarat pentru societatea in care traiesti. WTF is this?…
Hai s-o luam altfel, conform statisticilor (haha), in lume sunt aproape un miliard de analfabeti…in lume sunt putin peste 21 de milioane de romani.
Atat de multi analfabeti, atat de putini romani.. sau?
Ghici ghicitoarea mea.
// e clar. de azi nu ma mai uit la CNN//
Oamenii sunt magari unii cu altii, da` stii si tu asta. Faci si tu asta. E la indemana, e cel mai simplu si scarbos lucru.
Da` nu tot timpul e asa. Uneori oamenii sunt frumosi, zambesc din suflet si pentru cateva minute se transforma din magari in pechinezi sau in oameni. Nu stiu cine spunea despre un magar pe doua picioare ca are o personalitate frumoasa, totusi nepotrivita pentru o fiinta vertebrata. So true..
Azi m-am trezit cu The Science of Sleep in cap. Am vazut filmul demuuult & mi s-a parut superb. Asa ca il recomand, probabil ca o sa-l revad azi.
Faza e cam asa: acum cateva luni am dat peste contul lui de pe Flickr. Nu stiu ce fotografie m-a emotionat pana la butoanul subscribe, da` ideea e ca l-am lasat sa se desfasoare in reader. Google cititor. Intre timp am aflat ca are o sotie, doi copii blonzi si un labrador. Are niste prieteni simpatici carora nu le stau bine ochii in cap, are simtul umorului, care se transmite si via fotografii, desi in licenta mea eu am ajuns la o alta concluzie.
Cred ca e un soi de art director fotografo-desenatoro-nu stiu ce. Parca avea o colaborare cu o revista la un moment dat sau era pentru politia comunitara? Nu mai stiu..
Faza e ca posteaza si multe porcarii pe net & tot la 2 saptamani imi zic ca il sterg, da` dupa aia mai pune cate o fotografie care ma unge pe suflet si ma face sa ma gandesc ca lucruri minunate se intampla si in tari unde oamenii au funny accents.
Ideea e in felul urmator, introul asta de mai sus de fapt vrea sa prezinte o fotografie, de pe contul lui, normal, fotografie care m-a facut sa ma gandesc toata ziua la planurile mele de viitor & la plicurile cu confirmari care au sosit de peste mari si tari.
Asa am ajuns ca in loc sa-mi scriu concluziile licentei sa-mi numar sticlutele din baie si sa repar clanta aia stricata de mai bine de 5 zile.
Uite-o:
pic by Laser Bread
Muzica asta scartaie foarte melodic. Cred ca e facuta din rulmenti de ponei cyborgi, vertebre de roboti de pe Marte si sinusuri categoria A de la catei intergalactici. Hm..cred ca Marte pune de un razboi cu Terra.. si mai cred ca in ultima vreme Vonnegut imi place prea mult.
..si Brazda lui Novac.
Na poftim muzichie, dear robo:
De ei am auzit de la draga de Alex. Multumesc
Uita-te la asta, dom`le:
Nu stiu ce efecte a avut asupra voastra. Eu am stranutat de vreo trei ori.
/// Cigarettes. Just looking at them makes you sick ///
Advertising Agency: JWT, Brazil
Creative Directors: Mario D’andrea, Roberto Fernandez
Copywriter: Christian Fontana
Art Director / Illustrator: Pedro Izique
S-a cam terminat facultatea. Ieri am avut balul si asa mai departe.. Se prea poate ca o sa scriu ceva despre asta, dar nu acum. Uite un filmulet de la Marriott.
Nee..n-a fost de la noi, desi ar fi fost fain sa se fi intamplat asa ceva.
Stiu ca e fooooarte veche piesa asta, dar s-a mixat foarte bine cu ploaia de afara.
E foarte dement clipul pentru Sweet smoke
& ceva pentru dimineata asta: Music takes me up
A trecut de ora doispe asa ca pot sa va dau linkul catre The Erotic House a lu` Peter Saville. O sa vedeti in filmulete de unde a pornit conceptul si cum a ajuns sa fie tocmai tema editorialului din luna iulie a revistei Wallpaper*. Mi se pare faina ideea de a-ti materializa fanteziile erotico-sexualo-artistico-whatever intr-o casa. Este exact ceea ce ar trebui sa fie o Casa, de fapt. In cazul lui Peter, The Erotic House cu influente puternice de Pop perversity, post-modern environment, fetishising furniture & fashion. Rezultatul se anunta a fi mMmmmrrr..
Nu stiu cum am ajuns de la saruturi in ochi la dinti de lapte, da` se prea poate sa existe vreo legatura intre cele doua lucruri. Asta e un blog pe care l-am gasit ieri si mi s-a parut foarte simpatic.
E un remix de prin anii 90 si e pe repeat de cateva zile.
In urma cu vreo trei ani cineva mi-a spus I would frenchkiss your eyes. Mi s-a parut dragut cumva, un compliment mai neortodox, da` totusi ceva nerealizabil. Oh well, oh well, oh well:
